Dupa 8 ani in care am impartasit ganduri cu cei aproape 40.000 de persoane care au urmarit postarile acestui blog, am decis sa trec la un nivel mai inalt. Nu stiu ce va urma, poate nu vor mai fi la fel de multi cititori sau "curiosi" insa, sper sa fie macar unul sau doi care va fi incurajat de acele postari. Vor fi mai multe lucruri interesante, pe langa postari, vor fi si altele, ca de exemplu o biblioteca, de unde vei putea descarca gratuit carti (crestine) electronice (ePub, PDF, MOBI, azw...etc), sau carti cu link-uri inspre magazinele de unde le poti cumpara; jocuri (intrebari din Biblie) direct pe site, fara a fi nevoit sa instalezi programe in calculator. Pentru moment versiunea pentru telefon este in lucru, asa ca, daca vrei sa arunci o privire, ai linkul mai jos. Pentru moment recomand sa intri de pe un calculator, pana versiunea pentru telefon va fi gata. Multumesc pentru atentie si vizita. Pana site-ul va fi gata, mai sunt exact:

NOUL BLOG va fi disponibil >>> AICI

Friday, October 28, 2011

Amintiri din copilarie

Cosmin Frisan (in jurul varstei de 1 an)
Cand spun cuvantul COPILARIE, primul lucru care imi vine in minte este FERICIRE, si nu degeaba este cuvantl FERICIRE pt a descrie copilaria pe care am avut-o. Uneori, poate altii prea mult vor sa mai retraiasca acele clipe din copilarie, fara griji, fara responsabilitati, fara greutati sau probleme, atunci tot ceea ce aveam nevoie primeam de la parinti, nu duceam lipsa de nimic, la fel a fost si in copilaria mea. Aveam vecini de aceeasi varsta ca si mine, ne adunam in fiecare zi in fata casei si radeam pana nu mai puteam, dar niciodata nu renuntam la asta, mai ales ca nu aveam mai nimic de lucru pt ca eram copii, ce puteam sa facem altceva? Am sa va povestesc in cele ce urmeaza o parte din copilaria mea, un lucru ce in acel moment a fost foarte neplacut si infricosator, dar acum cand ma gandesc la el este ceva comic.
Intr-o seara, impreuna cu Beni, fratele meu, am ramas singuri acasa, tata era plecat la servici, iar mama la magazin, noi nestiind ca mama plecase de acasa, fiind profund impresionati de o masinuta care tragea o bucata de panza (panza respectiva fiind un trailer de remorcare pt alte masinute - tipic pt doi baieti de 4 respectiv 2 ani) nu ne-am dat seama ca mama plecase. Dupa o bucata de timp, parca simtind ca ceva era in neregula am inceput sa o cautam pe mama, dar, fara sa o gasim pe undeva prin casa. Atunci, cum sunt copiii mici, ne-am speriat teribil. Am inceput sa plangem amandoi si sa strigam pe mama, dar fara rezultat. Afara se inoptase, eram atat de speriati de intuneric, de faptul ca suntem singuri, de faptul ca pe tata nu-l vazusem de dimineata, cainii pe strada latrau, am iesit si noi din casa tinandu-ne de mana, am pornit prin gradina, am vrut sa ajungem la vecina noastra, sa ii spunem ce se intamplase, am pornit, cum spuneam, prin gradina, noaptea tarziu, fara sa ne temem de ce puteam gasi in iarba mai inalta decat noi, avand o singura tinta, vecinii nostri. Dupa cateva minute de "drum" am ajuns la destinatie, am inceput sa plangem si acolo, parca eram doi copii ce au mers cu colindul, si casa ne treaca plansul si sperietura, vecina ne-a dat prajituri, crezand ca ne poate cumpara cu o bucata de prajitura. Nu dupa mult timp, a ajuns si mama acasa, a intrat in casa, in camera unde eram, cel putin unde trebuia sa fim noi, dar...pauza, noi eram in vecini, a inceput sa ne caute, sa ne strige, dar cum noi eram in casa alaturata nu am auzit. Ea in schimb ne-a auzit, nu stiu cum, dar ne-a auzit. A venit la vecina sa ne ia acasa, dar parca, noi doi am mai fi stat, cred ca din cauza prajiturilor.
De ce am spus intamplarea aceasta? Ei bine, doar asa, pt amuzament.
Dar acum vorbind serios, vreau sa te gandesti la faptul ca oricat de mult urasti pe cineva, in special pe parintii tai, oricat de mult nu iti plac parintii ca poate sunt prea, trecuti de moda asta noua, sunt "inapoiati" cum spun unii, gandeste-te ca altii plang dupa parinti, si tu ce faci? Ai vrea sa fi in locul acelor orfani care nu au apucat sa isi cunoasca unul dintre parinti, sau mai rau, pe amandoi parintii? Crezi ca daca le vorbesti lor asa urat, ridici tonul la ei si ii injosesti mereu cand esti in preajma prietenilor tai, esti mai bun...ei bine, gandeste-te ca pt tine parintii sunt totul, daca nu erau ei tu ai fi fost nascut in alta familie, poate cu parinti mult mai rai, sau poate nu erai deloc astazi, stiai asta? Stiai ca cei mai multi tineri dupa ce isi pierd parintii inep sa realizeze ca defapt nu au spus ce trebuie sau nu au facut ce trebuie? Stiai ca daca nu iti cinstesti mama si tatal ajungi in iad? Sa iti cinstesti mama si tatal este una din cele zece porunci, gandeste-te ca doar respectand aceste 10 lucruri tu ajungi in rai. Daca ne uram parintii, sau doar sa le vorbim urat doar pt a ne arata ca suntem noi cineva, pe cand suntem NIMIC, nu facem decat sa ne injosim pe noi insine. Daca Dumnezeu ti i-a dat pe amandoi, este pt ca tu trebuie sa ii respecti, nu ca sa ii batjocoresti.
Eu pot sa spun ca am cei mai buni parinti...atunci cand eram mic si imi interziceau multe lucruri, spuneam ca o fac doar ca sa nu ma bucur si eu, dar acum le multumesc pt ca atunci in ziua aia nu m-au lasat la fotbal cand m-am rugat atat de mult de ei sa ma lase, daca m-ar fi lasat, eu astazi nu as fi stiut sa repar o ...stiu eu, pana de cauciuc la bicicleta...(asta e doar exemplu). Atunci nu m-au lasat la fotbal pt ca eu sa invat un lucru care acum poate imi foloseste. Spunea cineva ca parintii te-au ingrijit pana la varsta asta, s-au rugat pt tine, acum tu trebuie sa faci la fel, tu trebuie sa te ingrijesti de ei, cand sunt batrani, tu trebuie sa te rogi pt ei...
Stiu ca si eu ii supar pe parintii mei, dar stiu si ca ma iarta de fiecare data, vreau doar sa ii fac sa se bucure de mine, sa se bucure ca m-au crescut cum trebuie. Stiu ca pt un parinte nu e nimic mai important ca fiul/fiica lor sa fie sanatos/sanatoasa, sa fie cu frica de Dumnezeu si sa ii respecte. Vreau sa multumesc lui Dumnezeu ca mi-i a dat pe ei ca parinti. Dumnezeu sa binecuvinteze toti parintii, iar pe noi cei tineri sa ne ajute sa le aratam respectul cuvenit pt ca nu suntem cu nimic mai buni daca ridicam tonul si ne enervam la orice spun ei.
Gandeste-te si tu la zilele in care ai fost copil si la zilele in care suntem acum, a trecut foarte repede, unii nu am stiut sa ne traim copilaria cum ar fi trebuit si am pierdut-o pe lucruri de nimic. Atunci cand nu erau televizoare, nu era messenger, facebook sau hi5 ne distram mult mai bine decat acum, acum cu toata modernizarea, vezi copii de 7/8 ani care au conturi pe diferite site-uri de socializare, stau cu zilele in jocuri care nu sunt deloc de varsta lor...si ne mai plangem ca nu mai ne asculta copiii (cei care au). Sper sa nu deranjeze penimeni aceasta postare, acorda o nota daca crezi ca e adevarat...nu uita Dumnezeu te-a binecuvantat cu parintii pe care ii ai...


No comments:

Post a Comment

Comentariile tale pot sa incurajeze...