Dupa 8 ani in care am impartasit ganduri cu cei aproape 40.000 de persoane care au urmarit postarile acestui blog, am decis sa trec la un nivel mai inalt. Nu stiu ce va urma, poate nu vor mai fi la fel de multi cititori sau "curiosi" insa, sper sa fie macar unul sau doi care va fi incurajat de acele postari. Vor fi mai multe lucruri interesante, pe langa postari, vor fi si altele, ca de exemplu o biblioteca, de unde vei putea descarca gratuit carti (crestine) electronice (ePub, PDF, MOBI, azw...etc), sau carti cu link-uri inspre magazinele de unde le poti cumpara; jocuri (intrebari din Biblie) direct pe site, fara a fi nevoit sa instalezi programe in calculator. Pentru moment versiunea pentru telefon este in lucru, asa ca, daca vrei sa arunci o privire, ai linkul mai jos. Pentru moment recomand sa intri de pe un calculator, pana versiunea pentru telefon va fi gata. Multumesc pentru atentie si vizita. Pana site-ul va fi gata, mai sunt exact:

NOUL BLOG va fi disponibil >>> AICI

Friday, August 26, 2011

A fost odata Emma...


Emma era in varsta de 2 ani cand parintii ei au dus-o la cel mai performant spital din regiune in urma unei crize. Doctorii nu au putut sa dea un raspuns clar pe moment, asa ca i-au facut actele pt internare in spital. Parintii erau foarte speriati pt ca Emma, la nastere a avut unele probleme care pana atunci pareau rezolvate, insa acea zi rece de toamna spunea altceva. Parintii Emmai si-au dat acordul ca fiica lor sa fie internata pt a putea fi monitorizata indeaproape.
Pana doctorii isi faceau datoria in salonul Emmai, parintii sunt in biroul doctorului Wilsson cautand raspuns la problema de sanatate a fiicei lor, pana astazi inexistenta, sau cel putin asa credeau ei.
- Inca nu stim sigur despre ce este vorba, spuse doctorul, va trebui sa ramana cateva zile ca sa...
- Cateva zile?!? sari tatal de pe scaun nervos, nu se poate sa ramana atata timp singura in spital, e mult prea micuta si...
- Domnule, lasati-ne sa ne facem treaba cum trebuie, tocmai din cauza ca e prea micuta trebuie avut grija cu fiecare particica din trupusorul ei. Nu vrem sa ne scape ceva, chiar daca e un simplu virus, care mai incolo se va putea agrava...si in plus de asta, nu vrem ca o fetita atat de micuta si de frumoasa cum este Emma sa pateasca ceva, nu vom permite asta.
- Nu vreau sa aud despre asta, nu sunt de acord ca fetita mea sa ramana in spital, mai ales intr-unul condus de un doctor care nu stie decat sa profite de pe urma oamenilor, striga tatal, acum in picioare foarte enervat gata sa dea cativa pumni mesei din fata lui, cu toate ca parintii Emmai erau foarte instariti, in ce privesc banii si bunurile materiale, cu toate acestea insa erau si foarte lacomi, nu vroiau sa fie de acord sa plateasca spitalizarea fetitei lor care acum era in spital intr-o stare nu prea buna.
- Dar domnule...stiti ca daca nu facem aceste analize nu vom putea stii despre ce e vorba in legatura cu starea de sanatate a micutei. S-ar putea sa nu mai putem face nimic in privinta ei, ar putea ajunge atat de rau incat doar mana lui Dumnezeu mai va putea lucra.
- Ascultati-ma bine, in momentul asta sa imi faceti actele pt externare, spuse tatal nervos aratand amenintator cu degetul aratator spre fata medicului care era asezat in scaunul din fata calculatorului sau de pe birou. Niciodata sa nu mai imi spuneti mie despre Dumnezeu, daca Dumnezeu ar fi existat in seara asta eu nu eram cu fiica mea aici.
- Imi pare rau dar...
- Vreau actele acelea nenorocite acum! intrerupandu-l nervos pe medicul care incerca sa explice care este situatia, fara sa mai spuneti niciun cuvant..
- Bine, imi cer scuze, am sa va fac actele necesare pt a putea iesi din spital cu micuta.
- Mai repede daca se poate. Tinand cu mana foaia pe care inca doctorul o mai comlpeta, parca vrand sa o ia din fata lui.
- Gata, aveti aici...
- La revedere! iesi tatal trantind usa dupa el fara sa mai spuna nimic. In liniste intra in salonul unde era mama si fetita care dormeau, mama langa pat, pe un scaun si Emma intr-un patut special pt copii.
- Draga, haide, trebuie sa plecam acasa, spuse tatal in soapta
- Nu, nu merg de aici pana nu se va face bine si Emma...raspunse mama cu lacrimi in ochi.
- E bine acum, mergem acasa cu tot cu ea, haide, cheama tu o asistenta pt a-i scoate perfuziile pana eu merg sa pornesc motorul masinii pt a se incalzii putin.
Ajunsi acasa, George si Nicole Wilson au pus-o pe micuta Emma in patutul ei din camera parintilor, Nicole nestiind ca George facuse o criza de nervi in biroul medicului, si mai mult de atat, l-a fortat pe medic sa semneze actele de externare fara ca analizele sa fi fost facute. Acum parandu-i rau de ce a facut si gandindu-se mai profund la problema de sanatate a singurului lui copilas, George incerca sa o linisteasca spunandu-i ca totul va fi bine, si ca totul a fost doar pe moment.
Dupa ce au strans masa, parintii au mers in dormitor, dupa ce au facut un dus, s-au pus in pat si au incercat pe cat posibil sa doarma, sau macar sa atipeasca , dar nu au reusit, auzeau scancetele micutei Emma, parca din ce in ce mai incet. Au respirat usurati cand au vazut ca micuta a reusit in sfarsit sa adoarma. Era trecut de ora 04:30 dimineata si George abia adormise insa Nicole, nu reusise sa doarma deloc, statea in pat si se gandea la Emma...
- Daca aceasta stare de sanatate a fost un semnal de alarma pt ei, daca Dumnezeu vrea sa le spuna ceva cu asta...daca trebuie sa se axeze mai mult pe partea religioasa...daca...daca...
- Nu, nu poate fi asta, se gandi brusc Nicole, Dumnezeu nu exista...e imposibil...gata, sa ma gandesc la altceva, mai frumos, sa ma gandesc la scoala pe care o va face Emma, sa ii fac un cadou pe urma de nunta, unul care sa il vada toti.
In sfarsit, a reusit sa adoarma si Nicole. Pana dimineata nu se mai auzi nici un zgomot in dormitor.
Dupa cateva ore, George se trezi, parca uitand tot ce se intamplase inainte cu o seara cu Emma. Se uita la ea si pleca mai departe in bucatarie pregatindu-si o cafea. Nu dupa mult timp se trezi si Nicole, care primul lucru care il facu era sa se uite la Emma, care inca era cu ochii inchisi parca in lumea viselor. A mers in bucatarie vrand sa vorbeasca cu sotul ei dar el plecase deja. S-a asezat intr-un fotoliu in salon si a inceput sa se gandeasca iar la unele lucruri care vroia sa le faca dupa ce Emma va creste...a adormit iar, doar ca de data asta a avut un vis foarte urat, se facea ca ea cu sotul ei mergeau impreuna pe un drum pustiu si foarte lung, pe margine nu era decat nisip si ici-colo cate un smoc de iarba uscata. In fata aparu o umbra, era Emma care mergea inspre ei uitandu-se fix la cei doi cu o privire foarte trista, avea in jur de 24 de ani, cu lacrimi in ochi spuse parintilor:
- "De ce nu ati ascultat vocea lui Dumnezeu care a incercat sa va vorbeasca prin doctorul acelui spital cand am fost internata acolo? De ce nu ai luat seama la acele ganduri, mama, care ti-au venit in minte cand eu dormeam in patut imediat dupa ce am ajuns de la spital. M-ati pus acolo fara sa va ganditi umpic macar la Dumnezeu, sa lasati toate lucrurile deoparte si sa va ganditi ca Dumnezeu va iubeste. Eu acum sunt mare, dar din pacate doar in visul tau, mama, pt ca am murit chiar in dimineata urmatoare, in momentul in care voi ati inchis ochii si ati adormit, la fel am patit si eu, doar ca eu dimineata, cand tata a mers la serviciu, nu i-am deschis, desi as fi vrut ca macar atunci sa imi dea un sarut de ramas bun, dar s-a uitat la mine si a plecat. Te-ai gandit atat de mult la viitorul meu, la ce cadouri ai sa imi faci, la cate lucruri bune ai fi vrut sa le fac, o scoala, sa fiu cineva, asa ca voi, insa...acesta este doar un vis, asa as fi fost eu acum, dar, nu voi mai fi..." Brusc, Nicole sari din fotoliu foarte speriata. Se desmeticii putin si alerga degraba la patutul lui Emma, care inca nu se trezise, defapt nu avea sa se mai trezeasca deloc din ziua aceea. Mama o luase in brate, fara a mai putea spune nimic, lacrimile ii curgeau suroaie pe obraji. A inceput sa strige cu putere, sa i para rau de tot, insa asta nu schimbase nimic din situatia respectiva. Emma a plecat, insa au ramas parintii acum care trebuiau sa ia o decizie. Si au luat-o ambii parinti, mama care avut acel SOC cu visul respectiv a decis ca nu mai poate continua asa, a ales sa il urmeze pe Dumnezeu, nu dupa mult timp Dumnezeu le-a dat alta fiica pe nume Hannah, tatal la fel a decis sa urmeze pe Dumnezeu, a devenit misionar, a renuntat la toate averile lui, a infiintat multe case de copii si acum sunt foarte fericiti.

Viata de multe ori ne pare prea nedrepata, cand Dumnezeu ia pe cineva de langa noi, chiar daca este cineva atat de "mic" Dumnezeu il foloeste ca pe CEL MAI MARE. Chiar daca Emma nu a vorbit deloc cu parintii ei, nici macar nu le-a spus vreodata MAMA sau TATA, a schimbat viata parintilor ei. Asadar, chiar si cele mai mici lucruri din lume iti pot spune ca Dumnezeu te iubeste.
Citeste asta si gandeste-te ca oricine ai fi ai nevoie de Dumnezeu. Nu te uita la averea ta, la bogatia ta sau renumele care il ai in lume. Dumnezeu te iubeste pt SMERENIA ta nu pt ce ai.
Emma a reusit sa ii schimbe pe parintii ei, dupa ce a murit. Din pacate noi nu ne lasam schimbati nici de oamenii care acum sunt in viata, cu toate ca au dreptate si ne stim ca nu mergem pe calea care trebuie...

Cosmin Frisan
26.08.2011
22:14

No comments:

Post a Comment

Comentariile tale pot sa incurajeze...